Cultură Educație

Ambasadorul Norvegiei, Qystein Hovdkinn, impresionat din nou, de data aceasta de programele de promovare a sănătăţii din Alba Iulia

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

În cursul acestei săptămâni, Ministerul Sănătăţii (M.S.) şi Ambasada Norvegiei au organizat Conferinţa finală a proiectului „Creşterea accesului la servicii de prevenţie medicală primară pentru copiii şi adolescenţii din România. Alimentaţia sănătoasă şi activitatea fizică în rândul copiilor şi adolescenţilor din România”. Cu această ocazie a fost lansată o altă campanie, respectiv „Viaţa – Instrument de politică de prevenţie primară bazată pe dovezi a bolilor cronice netransmisibile”, proiect finanţat de Ministerul Sănătăţii şi Guvernul Norvegiei. La conferinţă au participat reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, Institutului Naţional de Sănătate Publică Bucureşti, reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei şi Excelenţa Sa, domnul Ambasador al Norvegiei Qystein Hovdkinn.
Aşa cum ne-a precizat dr. Olimpia Candrea, coordonator judeţean programe promovarea sănătăţii, la această conferinţă, judeţul Alba a fost reprezentat de directorul Executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Alba, dr. Horea Timiş, şi Aurora Vârtei – director al grădiniţei Dumbrava Minunată. „În cadrul conferinţei s-au organizat standuri de promovare a activităţilor derulate la nivel naţional, standul judeţului Alba bucurându-se de aprecierea d-lui ambasador care a spus «Alba impresionează din nou!», având în vedere faptul că într-o vizită recentă la Alba Iulia fusese impresionat de Cetatea Alba Carolina. Toate aceste realizări au fost posibile prin angajamentul partenerilor noştri din proiect şi în special a inimoasei doamnei director a Grădiniţei Dumbrava Minunată care prin creativitate, implicare şi devotament a stârnit interesul la nivel naţional”, a menţionat dr. Candrea. (L.I.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

7 aprilie 2026 | Expoziția „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, vernisată la Sebeș

Ioana Oprean

Publicat

în

Expoziția „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, vernisată la Sebeș Marți, 7 aprilie 2026, începând cu ora 18.00, în spațiul expozițional al Primăriei Municipiului Sebeș va avea loc vernisajul expoziției temporare „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, în prezența curatorului acesteia, dr. Ioana Rustoiu, de la Muzeul Național al Unirii Alba […]

Citește mai mult

Cultură Educație

FOTO | Prima experienţă Erasmus pentru elevii Colegiului Naţional “David Prodan” Cugir: Au participat la ateliere STEM la Anatolia College, în Thessaloniki, Grecia

Ioana Oprean

Publicat

în

Prima experienţă Erasmus pentru elevii Colegiului Naţional “David Prodan” Cugir: Au participat la ateliere STEM la Anatolia College, în Thessaloniki, Grecia În perioada 16 martie-20 martie, un grup de elevi ai Colegiului ”David Prodan “ Cugir a participat la o mobilitate desfăşurată în cadrul proiectului Erasmus, în Thessaloniki, Grecia, având ca tematică principală domeniul STEM, […]

Citește mai mult

Cultură Educație

VIDEO | Fotograful Vasile Sârb premiat la Alba Iulia, împreună cu alți artiști ai scenei naționale și internaționale, cu distincțiile FIAP. Expoziție de artă fotografică la galeriile Depozitului de Ceramică Veche din Cetatea Alba Carolina

Ioana Oprean

Publicat

în

Fotograful Vasile Sârb premiat la Alba Iulia, împreună cu alți artiști ai scenei naționale și internaționale, cu distincțiile FIAP. Expoziție de artă fotografică la galeriile Depozitului de Ceramică Veche din Cetatea Alba Carolina Sâmbătă, 28 martie 2026, de la ora 17.00, a avut loc vernisajul unei expoziții de artă fotografică ce a reunit artiști distinși […]

Citește mai mult